Scrisoare catre EL .

            Te intrebi de ce nu ti-am scris numele? Hah ! De ce sa-ti scriu numele? Tu.. Tu esti doar Tu.. Esti un Tu atat de special.. Atat de.. inuman.. Esti Tu – Totul, Tu-Universul.. Esti tot ce privesc, tot ce ating, tot ce simt..

            Tu esti pretutindeni.. Acolo, aici.. Esti in prima soapta a unui bebelus, in chiuitul vesel al unui copil, in emotia tanarului ce trece pragul scolii, in prima privire, primul suras, prima zvacnire a inimii la atingerea dragostei pure, esti in prima atingere, prima imbratisare, primul sarut..

            Arunc pozele pe pat. De ce? De ce ai plecat? Te-am rugat sa fii alaturi de mine. Te-am rugat sa nu ma lasi singura, fiindca ma tem, ma tem de mine. Tu n-ai cunoscut si nu vei cunoaste vreodata limitele spatiale si temporale, fiindca apari si dispari cand vrei.. Poti fi acum, poti fi atunci.. Poti fi ieri, azi sau chiar maine.. Poti fi orice ! Argh ! Si cu toate acestea, inca.. inca te iubesc ! Dar stai ! “Oare.. Oare e iubire?” imi spun cu o voce tremuranda. Si daca nu e? Ce e? Ce poate fi?

            Hmm.. Cantec de leagan.. Vis neimplinit.. Soapta tarzie.. Un prim gand de dimineata.. Gand lacom.. Durere dulce.. Si mai apoi, suferinta.. Imi intorc incet privirea spre poze. Esti chiar tu in ele? Esti Tu? Le ating cu degetele subtiri, tresar de fiecare data cand iti vad chipul.. Esti un Inger.. Ireal, de Neatins.. In doar cateva clipe am reusit sa arunc o privire in viata ta.. Viata Ta ! Ce dulce suna.. Nu te-am cunoscut pana acum. Dar oare te cunosc acum? Esti o integrama in simturi, ganduri si dorinte. Esti un joc de cuvinte, dar unul ciudat de complicat.

            Iti iau jurnalul in mainile mele reci si-l strang cu atata putere, sperand ca voi ajunge la tine, la Tine – cel care ai fost odata. Sufletul imi plange de inconstienta, de neintelegere. Totusi, nu-mi pot da seama unde ai plecat.. Il deschid, privesc prima pagina, iar scrisul tau, acele slove pictate cu un stilou albastru, imi zgaraie inima. “Dar.. Vai ! Opreste-te !” Inghit in sec si incerc sa citesc printre lacrimi:  

“Am revazut-o astazi. Atat de frumoasa, atat de sublima.. Iubirea.. Cine ar putea crede ca un baiat (“ca mine” – cum spune lumea) scrie.. « De ce nu? » le zic eu.  « De ce credeti ca sunt diferit? Atat de diferit ? » Sunt Om si simt, traiesc.. Iar Lumea.. Lumea nu ne intelege, nu ne va intelege niciodata, iubito. Mi-e frica sa recunosc.. Ma tem ca.. ca m-ai putea indeparta si astfel, rani.. N-as suporta. Chiar si simplul gand imi chinuie inima. Nu ! Am zis nu ! Nu am de gand sa-ti spun ce simt, dar.. te iubesc..”

            Oftez.. Mirosul luminii din camera sa, se simte tot mai puternic. Incerc sa respir. Nu reusesc. Imi ating gatul si ma ridic speriata de pe pat. Privesc in jur. Nicio scapare.. In jurul meu, totul dispare, totul devine alb, insa un alb plin de nuante. Totul cade in neant. Incerc sa ma prind de o iluzie, de o speranta, dar zboara prea repede pe portativul vietii. Viata ! Ce stim noi despre viata ? Nimic.. Absolut nimic.. Mister nedeslusit..

            Inchid ochii.. “Il vad ! E El !” Incerc sa strig, sa alerg, dar nu reusesc. Nu pot sa ajung la tine. O fereastra ne desparte.. O fereastra intre doua lumi.. Ating geamul cu ambele maini si oftez.. Sunt surprinsa sa te vad zambind. Zambesti, dar nu mie. Nici macar nu m-ai observat, nici macar nu te uiti in directia mea. Ceva.. Ceva iti atrage privirea.. Incerc sa deslusesc obiectul, simplul obiect din mana ta.. Oh ! E.. E.. Sunt eu.. O dorinta arzatoare ce-ti incalzeste sufletul adormit.. O bataie de aripi de fluture.. O speranta molateca.. Sunt Eu..

            Pasesc pierduta.. Dar parca nu mai stiu sa merg.. Nu reusesc sa-mi ridic piciorul de pe asfaltul calcat de tine.. Nu reusesc sa ma desprind de trecut.. Nu te pot uita.. Incerc, in continuare, sa pasesc pe acel drum.. Acel drum pe care ai pasit si tu. Dar tu ai pasit increzator, zambind ! Pe cand eu..

            Aud un sunet.. Murmura ceva.. E un cantec, un cantec sublim. E cantecul tau. Imi canti, imi canti ! Te pot auzi ! Inchid ochii si ascult. In acea tacere surda, sunetele moi danseaza pe chenarul indoit al lumii.. Verdele frunzelor, rosul macilor, galbenul gutuielor, albul zapezii.. Toate iti inchina un cantec, cantec de dor. Absord cu disperare melanjul de note ce ma inconjoara. Incerc, din nou, sa te gasesc.. Nu esti..

            Visez.. iar drumul fanteziilor isi continua pledoaria. Vreau sa pasesc, dar nu pot. Esti Tu cel care nu-mi da voie? Deschid ochii, iar tacerea goala ia in stapanire tot neantul in care ma aflu, un abis.. abis de culori.. Sunt, din nou, in camera ta. Ma asez epuizata pe pat si privesc inspre mainile mele. Jurnalul tau ! Il rasfoiesc si parca, prinzi viata. Iti pot simti mirosul.. Ajung la ultima pagina si citesc:

            “Cat as vrea sa-i pot spune iubitei tot. Cat as vrea sa ii pot marturisi ca voi pleca. As putea astfel sa-mi scot macar acea durere din inima, dar nu, nu pot. As omori-o.. Si nu vreau.. Astfel, jurnal drag, imi inchei monologul, dar nu inainte de a-mi mai folosi la ceva.

Pentru iubita mea:

            Daca gasesti cumva acest jurnal, vreau sa-l citesti, sa ma cunosti si sa ma uiti.. E simplu.. Sper sa fie.. Te-am iubit.. Te iubesc.. Voi veghea.. Eu plec.. Sunt nevoit.. Lumea, viata, toate sunt altfel de cum ni le-am imaginat amandoi. Cu totii ne stingem.. odata si odata.. Imi cer iertare ! Sunt bolnav.. Iar tu esti singurul medicament care m-ar putea tine in viata, dar.. Dar Ingerii isi fac mai mereu aparitia in camera mea. E liniste si frig.. E foarte frig si nu esti aici. Mi-a fost teama sa-ti spun in fata. Prea gingas e zambetul tau, prea suava vocea, esti prea.. prea.. Mi-e dor de tine.. “

            Inchid ochii si ma scufund intr-un noian de stele.. Fredonez un cantec, cantecul lui.. Iubitule, esti pianul vietii mele, iar eu.. dupa muzica ta, valsez..