Oh,wait ! Love is calling me.. ~For the moment, your corespondent is busy..~

Pagină de jurnal.
20 martie 1826
 
..Multe bucurii sunt exprimate în tăcere, asemenea unui zâmbet care poate exprima mai mult decât cuvintele. Mie, sincer,îmi plac lucrurile mărunte, pentru alţii lipsite de valoare, ca: o lacrimă, o răsuflare, o frunză, o floare, un zâmbet, un suflet… Îmi făceam, ca de obicei, plimbarea de vineri după-amiaza, prin parcul din oraş. Iubesc primăvara. Îmi place la nebunie cum anotimpul pictează trupuşorul firav al naturii, cum o nouă viaţă reîncepe sub aripile pudrate ale îngerilor, cum inima îţi zvâcneşte în piept la auzul cântecului unei păsări. Însă oamenii simpli nu văd asta. Zilele, pentru ei, trec una după alta, monotone, cenuşii, iluminate de o aceeaşi dorinţă. Apusul rece şi roşiatic se prelingea pe ziduri şi însângera bulevardele. M-am întristat. N-am vrut să devin un cifru, o păpuşă comună, un trup purtat de celelalte trupuri, însă norii tulburi, întunecă zambetul oraşului cu chemări. Era o linişte de mormânt pe strada pe care mă aflam eu. Tăcerea era ca un imens ţipăt mut..
Un glas cristalin de fată, m-a trezit din visătoarea mea singurătate. Buclele moi şi blonde îi încadrau perfect, faţa albă şi ochii negrii. Buzele sale roşii şoptiră ceva, însă nu am putut prinde din zbor informaţia. Eram oarecum, înnebunit de inocenţa ei. Nu s-a prezentat. M-a întrebat direct şi surprinzător: “Ce este dragostea? Ce înseamnă a iubi? Ce e amorul?”. Am tăcut. Am privit-o cu ochi întrebători, iar ea şi-a lăsat privirea în jos. Câteva lacrimi argintii se prelinseră pe obrazul ei
“Iubirea e” am zis “cel mai apropiat lucru pe care îl au oamenii, de magie, sentiment de afecţiune şi admiraţie pentru o persoană de sex opus. Iubirea e ca un val : te face să nu mai fii stăpân pe tine, să ai un alt stăpân şi începi să nu mai fii tu însuţi. Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure. Iubirea este cea mai frumoasă nota din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii.”.
“Dar” şopti fata privind în continuare în pământ “cât de puternică e?”Am râs încet. Mă distra inocenţa şi lipsa ei de cunoştinţe despre dragoste. Am continuat apoi:
“Bogăţia, gloria şi puterea sunt fum, neant. Bogatul găseşte pe unul şi mai bogat decât sine, gloria oricui poate fi întunecată de o glorie mai mare, a altuia, cel puternic e învins de altul şi mai puternic. Doar dragostea ne face egali cu zeii. Iubirea, am putea spune, este flacăra pe care zeii o invidiază la muritori. Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morală…”. M-a înterupt, strigând: “Ce sublimă copilărie este şi iubirea asta!”. Am zâmbit, iar ea mi-a umplut sufletul cu râsul ei piţigăiat, însă plăcut, în timp ce buclele ei se scăldau în lumina moale a lunei.
“Dar ce eşti tu?” m-a întrebat, surprinsă. M-am uitat adânc în ochii ei, atingându-i părul de pe frunte cu mâna şi oftând, am răspuns: “Eu? Eu sunt doar o picătură de ploaie strivită între pleoapele tale grele de visuri. Sunt roua dimineţii de pe buzele tale, sunt un gând rătăcitor, o dorinţă.. Sunt o petală de floare abia trezită de sărutul soarelui, o lacrimă care se scurge pe obrazul unui poet melancolic, un zâmbet de pe faţa unui copil, joaca unor căţeluşi zburdalnici, sunt… poate un firicel de iarbă, îmbrăţişat de adierea înmiresmată de primavară, sau o rază de soare. Ce sunt? Sunt ultima silabă pe care aş dori să o rosteşti înainte de a visa.. Sunt… o parte din tine…
Atunci mi-am dat seama că e îndrăgostită. I-am atins faţa cu degete mele reci. A tresărit şi şi-a întors ochii de un negru adânc spre mine. I-am zâmbit şi i-am sărutat încetişor fruntea. Sărutarea arzătoare o linişti şi îmi mulţumi frumos, înainte de a se depărta de mine. M-am întrebat :. De ce tocmai pe mine m-a întrebat? Cum de a ştiut? Mi-am dat, apoi, seama că dragostea, în sufletul unei femei, e ca o scânteie ascunsă în cenuşă , nu totdeauna descoperită , este un vis de dominaţie , dar şi de supunere , e o dorinţă de amabilă convorbire şi un adăpost într-un pustiu… Şi doar cei care sunt îndrăgostiţi cu adevărat mi se pot adresa… L-am aşteptat la colţ, pe cel care aducea corespondenţa. I-am întins scrisorile lipite cu ceară roşie şi legate cu sfoară. M-a salutat politicos şi a plecat, dar s-a întors după câteva minute să-mi dea o scrisoare semnată: "Pentru Eros."